Un accident rutier s-a produs sâmbătă în localitatea Borca, județul Neamț. Trei persoane au fost rănite, iar una dintre victime a rămas încarcerată într-un autoturism.
Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, înformează ISU Neamţ.
La locul indicat s-au deplasat pompierii de la Garda de Intervenție Poiana Teiului cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, SVSU Borca cu autospeciala din dotare precum și SAJ Neamț cu o ambulanță. Până la sosirea pompierilor, persoana încarcerată a fost scoasă de către SVSU Borca și de către participanții la trafic.
În urma accidentului au rezultat trei victime. Persoana care a fost încarcerată este conștientă și va fi transportată de către echipajul SMURD la spital.
Celelalte două persoane primesc îngrijiri la fața locului, deoarece au refuzat transportul la spital.